Războiul nevăzut din casele noastre

Lupta pentru minte, inimă și mântuire într-o lume fără repere

Trăim vremuri în care adevăruri dureroase ies tot mai mult la iveală, arătând cât de adâncă este criza morală a lumii în care trăim. Sub masca succesului și a progresului, se ascunde adesea o realitate lipsită de Dumnezeu și de rușine.

Dincolo de scandaluri și dezvăluiri, se ridică o întrebare esențială: cât de mult a pătruns acest duh și în casele noastre? În inimile copiilor noștri? În obiceiurile noastre zilnice?

Acest articol este un îndemn la trezvie, la responsabilitate și la întoarcerea sinceră către viața duhovnicească.

Războiul nevăzut din casele noastre

În aceste zile, lumea întreagă este tulburată de dezvăluiri extrem de grave despre rețele de abuz, exploatare și corupție, despre cercuri de putere care, sub masca succesului și a prestigiului, au ascuns ani de zile fapte monstruoase.

Cazul Epstein și tot ceea ce se descoperă în jurul lui sa știți că nu sunt simple scandaluri media. Sunt semnele vizibile ale unei decăderi morale adânci, ale unei lumi care, de foarte multă vreme, L-au scos pe Dumnezeu din centru vieți lor.

Nu este nevoie să intru în detalii ca să înțelegem adevărul dureros: Ci doar atât, atunci când omul rupe legătura cu Dumnezeu, nu rămâne într-o zonă neutră. Golul nu rămâne gol. Se umple. Și ceea ce se vede astăzi la nivelul elitelor este doar forma extremă a unei boli care, în forme mai mici, a coborât deja în societate și, din păcate, și în multe case.

Aceste lucruri să știți că nu apar peste noapte...

Ele sunt roadele unei lumi care a relativizat, a normalizat păcatul, a batjocorit curăția, a transformat desfrâul în divertisment și a făcut din plăcere un scop al vieții. Când păcatul nu mai este numit păcat, ci „drept”sau „normalitate”, când rușinea este ironizată, iar sfințenia luată în râs, nu trebuie să ne mire că apar astfel de monstruozități.

Dar aici este punctul cel mai important: nu vorbim despre aceste realități ca să arătăm cu degetul spre „ei”, ci ca să ne uităm cu seriozitate înspre noi.

Ce intră zilnic în mintea noastră?

Ce intră în casele noastre?

Cu ce ne hrănim sufletul?

Pentru că există o lege Dumnezeiască, duhovnicească foarte clară: ceea ce intră constant în minte coboară, încet, în inimă. Iar ceea ce se așază în inimă ajunge, mai devreme sau mai târziu, să se vadă în viață!

Nu ne pierdem doar din cauza celor care fac răul pe față. Ne pierdem și din cauza neatenției, a comodității și a lenei noastre duhovnicești.

Media, filmele, muzica, rețelele sociale nu sunt neutre. Ele poartă duh. Poartă mentalitate. Poartă mesaj. Și dacă nu avem discernământ, dacă nu filtrăm, dacă nu punem limite, mintea se obișnuiește cu murdăria, iar inima își pierde sensibilitatea.

De aceea, lupta vremurilor noastre nu este doar una socială sau politică. Este, înainte de toate, o luptă pentru minte și pentru inimă:

Tatăl trebuie să știe ce ascultă copilul lui.

Mama trebuie să știe ce vede copilul ei.

Familia trebuie să știe ce intră în casa lor.

Nu din control bolnăvicios, nu din frică , ci din dragoste și responsabilitate.

Nu e sănătos să fim părinți comozi.

Nu e bine să spunem: „ei lasă, toți fac așa”.

Pentru că „toți fac așa” vom ajunge pe drumul sigur către cădere.

Lumea nu se prăbușește prin războaie, ci prin adormire și amorțire. Prin pierderea rușinii. Prin pierderea fricii de Dumnezeu. Prin pierderea curăție.

De aceea, soluția este întoarcerea la viața duhovnicească simplă și serioasă:

• rugăciune dimineața și seara dar și necontenit, în special rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ma”

• semnul crucii făcut de ori de câte ori putem și facut cu atenție,

• post ținut cu fapta și cu inima,

• spovedanie sinceră, nu formală,

• oprire de la păcate cunoscute,

• închiderea surselor care ne spurcă mintea,

• ruperea legăturilor cu oameni care ne trag în jos.

Nu pentru că suntem mai buni decât alții, ci pentru că suntem slabi și avem nevoie de Dumnezeu.

Fiecare casă să fim mai mult o mică biserică și mai puțin cinematograf.

Fiecare seară să fim mai mult cu Dumnezeu și mai puțin cu telefonul.

Nu ne trebuie vieți spectaculoase.

Ne trebuie vieți curate.

Nu ne trebuie vedete.

Ne trebuie sfinți.

Nu ne trebuie confirmarea sau lauda lumi.

Ne trebuie mântuire.

Pentru că va veni ziua când NU ne va întreba Dumnezeu ce am urmărit, ce am ascultat sau câți ne-au apreciat s-au lăudat, ci:

Cum am trăit?

Cum ne-am păzit inima?

Cât am iubit?

Cât ne-am pocăit?

Cât ne-am străduit?

Dumnezeu să ne dea tuturor trezvie, discernământ și puterea de a rămâne în corabia Lui.

Războiul adevărat al vremurilor noastre nu se duce doar în societate, ci mai ales în inimile noastre și în familiile noastre. Fiecare alegere zilnică, fiecare lucru pe care îl primim în minte și în suflet ne apropie fie de Dumnezeu, fie de depărtare.

Prin rugăciune, post, spovedanie și viață curată, putem transforma casele noastre în mici biserici și inimile noastre în locuri ale harului. Cu trezvie și smerenie, putem rămâne în corabia mântuirii.

Bucurie sfântă!